Apartamentele Diamond Residence au fost create pentru oferi echilibrul între confortul oaspeților și accesibilitatea la zonele turistice și de servicii ale Timișoarei. Așadar, indiferent că vizita în oraș este una turistică sau una care are ca obiectiv accesare unor servicii administrative, comerciale sau medicale disponibile în oraș, apartamentele noastre pun la dispoziție elementele de confort care fac șederea plăcută atât pentru câteva zile, cât și pentru perioade mai lungi.
În primul rând, poziționarea în zona centrală, respectiv în zona Pieței Maria este la doar câteva minute de centrul orașului, de zona de promenadă de pe malul Begăi, de instituțiile de cultură, respectiv teatrele din Timișoara, Opera și Filarmonica. De asemenea, la o distanță de mers pe jos se poate ajunge la cea mai mare parte a restaurantelor și cafenelelor din zona centrală.
Fiecare apartament este prevăzut cu o bucătărie proprie care permite oaspeților noștri să-și pregătească masa. Este o facilitate apreciată în special pentru pregătirea micului dejun. Oaspeții pot pregăti și savura în tihnă prima masă a zilei. De asemenea își pot bea cafeaua în timp ce plănuiesc activitățile pentru ziua pe care urmează să o petreacă în Timișoara. Bucătăria este dotată și cu frigider în care se pot conserva în siguranță alimentele.
În același timp, pentru șederile mai lungi am prevăzut în dotările apartamentelor și câte o mașină de spălat rufe astfel încât oaspeții noștri să poată beneficia de toate facilitățile de care au nevoie pentru un confort deplin.
Zona de locuit a apartamentelor a fost gândită pentru a propune vizitatorilor un spațiu optimizat pentru nevoile lor. Mobilierul a fost construit și poziționat astfel încât să înglobeze funcțiile de accesibilitate și funcționalitate pe care le presupune o locuință modernă. Am prevăzut și spații de depozitare care s-au dovedit foarte utile oaspeților care au ales sejururi mai lungi.
Am acordat o atenție specială zonei de dormit deoarece calitatea somnului influențează direct calitatea experienței de vizitare a Timișoarei, indiferent care ar fi scopul vizitei. De aceea, am ales saltele care se conformează acestui obiectiv.
Nu în ultimul rând, baia, o componentă esențială a unui spațiu de locuit și un generator vital de confort. Băile apartamentelor noastre sunt utilate și dotate pentru a adresa nevoile oaspeților. Mobilierul și obiectele sanitare sunt de calitate pentru a oferi răspuns rapid la furnizarea de apă caldă atunci când este nevoie, dar și pentru a oferi fiabilitate în condițiile unei utilizări intensive.
Întotdeauna suntem deschiși la sugestii de îmbunătățire. Apreciem feedback-ul oaspeților noștri și îl încurajăm. Dorim să îmbunătățim sau să optimizăm condițiile din apartamentele noastre pentru a crește calitatea globală a vizitării Timișoarei. În același timp, dorim să oferim un raport calitate-preț competitiv pentru ca vizitarea orașului să fie accesibilă pentru un public extins.